Cu greu am putea găsi astăzi creştini care să nu fi ajuns în vreun fel în contact cu învăţăturile şi influenţa mişcării penticostalo-carismatice. Pretenţiile acestei mişcări sunt pentru mulţi atrăgătoare şi convingătoare. Ea afirmă că înfăptuieşte întoarcerea la creştinismul din perioada Bisericii Primare şi că este prevestitoarea unei mari treziri mondiale.

La prima vedere, multe caracteristici ale acestei mişcări sunt în concordanţă cu ceea ce relatează Noul Testament despre apostoli şi despre primii creştini. Ca şi atunci, în cercurile penticostalo-carismatice sunt vindecaţi oameni în chip miraculos, există mesaje profetice, vorbiri în limbi.

Carismaticii par uneori să radieze de bucurie, dar şi de optimism, credinţă puternică şi iubire. În timpul servicii-lor divine la care iau parte, în punctul central stă expe-rienţa „prezenţei lui Dumnezeu“, iar emoţiile au un efect puternic. Toate acestea îi atrag pe mulţi oameni de astăzi.

Adesea, de abia când privim mai îndeaproape mişcarea observăm lucruri care ne surprind în mod neplăcut. Prin-tre acestea s-ar număra momentul când în acelaşi timp sute de oameni vorbesc tare, se roagă sau poruncesc dia-volului în „limbi“ neînţelese. Sau când în timpul „servi-ciilor divine“ nişte persoane, aflate sub efectul duhului carismatic, cad jos pe spate într-o stare de leşin, tremură sau grohăie, când în public demonii din unii urlă tare, sau când pastorul, în loc să predice, izbucneşte în râs şi râde fără să se poată opri, sau merge clătinându-se ca beat „în duh“ pe platformă.

Ce putem crede despre aceste mişcări? Mulţi credincioşi sunt destul de confuzi în această privinţă. În cercurile evanghelice, învăţăturile şi practicile penticostalilor au fost respinse la început şi evitate ca fiind ceva nebiblic; astăzi însă, aproape toate grupările evanghelice şi-au schimbat poziţia şi prezintă în mod elogios carisma-tis-mul, cel puţin în varianta lui „moderată“.

În definitiv, numai o examinare pe baza învăţăturii sănă-toase a Bibliei poate să lămurească cu adevărat această mişcare. Dacă vrem să cercetăm duhurile ca să vedem dacă sunt de la Dumnezeu, aşa cum ne somează 1.Ioan 4:1 în mod expres să facem, atunci etalonul trebuie să fie Biblia, „Cuvântul adevărului“ dat de Dumnezeu.

În calitatea noastră de copii maturi ai lui Dumnezeu nu trebuie să ne lăsăm duşi încolo şi încoace de orice vânt de învăţătură (Ef.4:14), ci să cercetăm Scriptura ca să vedem dacă învăţăturile care ni se predică corespund cu adevărat învăţăturii ei (cf. Fap.17:11). Pentru aceasta avem nevoie de o privire de ansamblu asupra liniilor şi tuturor afirma-ţiilor Bibliei – fiecare fals învăţător poate să scoată din context un citat biblic şi să-l denatureze în aşa fel, încît să-i sprijine aparent afirmaţiile. Învăţătura biblică ţine seamă de toate afirmaţiile Scripturii şi vede şi marile con-texte.

În această carte vom supune cele mai importante învă-ţături şi practici ale mişcării penticostalo-carismatice tes-tului de autenticitate al învăţăturii biblice. Lucrul acesta se va face aici în mod concis şi clar pe baza interpretării unor afirmaţii biblice importante. Cine doreşte să facă un studiu mai aprofundat poate folosi cartea mea Mişcarea carismatică în lumina Bibliei.

Eu însumi am fost mai mulţi ani penticostal şi carismatic activ şi convins, şi deci cunosc această mişcare din proprie experienţă. Nu scriu această carte din dorinţa de a-mi etala cunoştinţele şi nu vreau să condamn sau să depreciez un adept al acestei mişcări. Dorinţa şi rugăciunea mea este ca nişte credincioşi să se elibereze prin învăţătura sănătoasă de nişte influenţe nebiblice şi înşelătoare şi să se ferească de seducerea care se face în aceste vremuri de pe urmă, pentru a putea să-L urmeze pur şi fidel pe Domnul Isus.

 

1. Introducere: viziunile carismatice privind o trezire în vremea sfârşitului

Mişcarea penticostală şi cea carismatică se consideră primul val al unei mari revărsări a Duhului Sfânt în vre-mea sfârşitului înainte de a doua venire a Domnului Isus. Membrii ei cred că Dumnezeu a promis prin profetul Ioel că în zilele de pe urmă va revărsa Duhul Său peste Bise-rică şi peste întreaga lume păgână – „peste orice carne“, cum scrie în Ioel 2:28. Ei se aşteaptă ca Duhul lui Dum-nezeu să fie revărsat peste popoare întregi, peste milioane şi miliarde de oameni, şi mulţi dintre profeţii lor au prezis o asemenea revărsare care să aibă drept consecinţă o trezire şi o renaştere puternică fără paralelă în istorie.

În cursul acestei a doua „Zi a Cincizecimii“, ei spun că Dumnezeu va da din nou toate darurile supranaturale ale Duhului care se găseau pe timpul apostolilor, cum ar fi profeţia, vindecările, vorbirea în limbi necunoscute, etc. Potrivit învăţăturilor lor, Dumnezeu va numi noi apostoli şi noi profeţi care vor conduce copiii lui Dumnezeu din vremea sfârşitului la mari succese. Bisericile actuale pen-ticostale şi carismatice se înţeleg ca o avangardă, ca pre-cursorii acelei revărsări uriaşe despre care se crede că va veni curând – de fapt, e anunţată aproape zilnic de vreun profet carismatic în lume.

Adepţii mişcării penticostalo-carismatice cred că datoria lor este să facă acea mare revărsare să vină prin rugăciuni şi „luptă spirituală“ împotriva duhurilor rele, prin cam-panii uriaşe de „evanghelizare“ care arată multe semne şi minuni, şi prin lucrarea „apostolilor“ şi „profeţilor“ lor de la care se aşteaptă pregătirea căii pentru viitoarea trezire.

Această viziune a unei creştinătăţi dinamice, pline de putere şi influenţă, care va vedea şi mai multă glorie şi succes decât Biserica apostolică şi triumful definitiv al evangheliei în lume, este foarte atrăgătoare pentru mulţi creştini de azi. Aceste grupări au o perspectivă dinamică şi optimistă, mobilizează mase de oameni, iar succesul pare să le confirme învăţăturile: Se estimează că vreo 600 de milioane de oameni aparţin mişcărilor penticostale şi carismatice – inclusiv o mare parte de membri caris-matici ai Bisericii Romano-catolice.

Dar marea întrebare nu este: Sunt aceste învăţături atractive? Ci: Sunt aceste învăţături adevărate? Sunt ele în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu învăţătura apostolilor pe care o găsim în Sfânta Scriptură?

Ca şi copii ai lui Dumnezeu care trăiesc în vremea sfâr-şitului suntem frecvent avertizaţi de Cuvântul lui Dumne-zeu să fim cu băgare de seamă ca să nu fim înşelaţi de profeţi falşi şi de învăţători falşi:

„El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: ,Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acesta?‘ Drept răspuns, Isus le-a zis: ,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,Eu sunt Cris-tosul!‘ Şi vor înşela pe mulţi… Căci se vor scula cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte“ (Mt.24:3-5,24-25).

„Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cer-cetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi“ (1.Io.4:1).

„Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun“ (1.Tes. 5:21).

De aceea, dorim să testăm învăţăturile şi profeţiile, pute-rile şi darurile mişcării penticostalo-carismatice prin stan-dardul care nu se schimbă niciodată al Sfintei Scripturi.

2. Ce ne învaţă Biblia despre vremea sfârşitului?

Un lucru pe care trebuie să-l subliniem de la bun început este importanţa vitală a învăţăturii biblice sănătoase pen-tru noi care trăim în zilele de pe urmă ale dispensaţiei noastre actuale. Cu adevărat, mulţi „învăţători“ şi mulţi „profeţi“ sunt printre noi care ne spun istorii fascinante şi imaginare în loc să predice şi să-i înveţe pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu.

În câteva cazuri le putem vedea adevăratul caracter ca înşelători în serviciul lui Satan din viaţa şi din roadele „lucrării“ lor: Ei fac bani mulţi cu predicarea şi cu vinde-cările lor şi trăiesc în lux; seduc femei şi comit adulter; dau ca învăţătură erezii clare şi pervertesc adevărul bi-blic. Dar uneori lucrurile nu sunt aşa de evidente; mulţi creştini sunt duşi în rătăcire din cauză că se încred în învăţătorii falşi şi îi consideră lucrători ai Domnului plini de putere. Le lipseşte discernământul biblic şi nu cunosc Scripturile aşa cum ar trebui.

1. Mai întâi de toate avem nevoie de o cunoaştere solidă a tuturor Scripturilor. Învăţătorii falşi folosesc totdeauna citate din Scriptură ca să-şi justifice învăţăturile înşelă-toare. Dar ei scot din context aceste pasaje biblice şi le fac să spună ceva cu totul diferit. De asemenea, ei folo-sesc câteva pasaje biblice şi trec cu vederea altele care ar arăta că interpretarea lor e greşită. Pentru a detecta ase-menea falsificări, trebuie să ne cunoaştem Biblia de la Geneza până la Apocalipsa! Prin urmare, este foarte util să citim întreaga Biblie o dată pe an, sau cel puţin tot la doi ani.

2. Mai avem nevoie de o înţelegere a doctrinei biblice. Doctrina biblică se capătă prin studierea şi compararea tuturor pasajelor biblice relevante pe un anumit subiect, pentru a se vedea adevăratul lor înţeles. Doctrina biblică se bazează pe toată Scriptura şi nu contrazice niciun pasaj. Învăţătura falsă se bazează de obicei doar pe unele pasaje biblice interpretate arbitrar şi trece cu vederea alte pasaje care ar corecta-o.

3. A treia cheie importantă pentru doctrina biblică şi dis-cernământ este faptul că standardul doctrinar decisiv al credincioşilor este învăţătura apostolilor (Fap.2:42) pe care o găsim în scrisorile Noului Testament. Mulţi învă-ţători falşi vin şi încearcă să ne înveţe erezii prin folosi-rea Vechiului Testament (de ex., că credincioşii sunt obligaţi să ţină Sabatul) sau prin interpretarea greşită a unor pasaje luate din Evanghelii ori din cartea Faptelor, în timp ce trec cu vederea Scrisorile apostolilor care ne dau cheia autorizată pentru înţelegerea şi aplicarea între-gii Biblii, inspirate direct de Capul nostru înviat, Cris-tosul.

Dacă dorim să dobândim o bună cunoaştere a învăţăturii sănătoase, trebuie să studiem Biblia în întregime. Este nevoie să încercăm să înţelegem sensul fiecărui verset şi cuvânt din Biblie pentru a scoate din ele adevărata învă-ţătură. Aceasta înseamnă că trebuie să dăm atenţie la trei puncte mai importante:

1. Trebuie să ne asigurăm că citim o bună traducere a Bibliei care este fidelă originalului şi lipsită de influenţe teologice liberale şi moderniste. O serie de versiuni moderne ale Bibliei nu sunt fidele originalului şi duc la înţelegeri şi învăţături greşite.

2. Ar trebui să folosim o concordanţă pentru a găsi toate pasajele unde apare subiectul pe care îl studiem, de exemplu vindecarea, semne şi minuni, limbi. Este impor-tant pentru studiul biblic să obţinem o imagine generală a ceea ce spune Biblia despre un anumit subiect. Avem nevoie să privim fiecare pasaj biblic şi să le interpretăm pe toate laolaltă; apoi vom avea un punct de vedere bine fondat.

3. Ar trebui să folosim comentarii biblice bune care nu sunt influenţate de teologia liberală sau de învăţături fal-se. Am recomanda, printre altele, Biblia Scofield şi comentariile lui William MacDonald şi John MacArthur (sub rezerva lui 1.Tes.5:21!).

a) Lumea păgână din vremea de pe urmă: Trezire sau fărădelege?

Profeţii şi predicatorii penticostali şi carismatici sunt convinşi că milioane de oameni, de fapt oraşe, ţări şi popoare întregi se vor întoarce la Cristos ca rezultat al revărsării puternice a Duhului pe care o anunţă ei. Dar este oare această profeţie optimistă sprijinită de profeţia inspirată a Bibliei? Ce spune Biblia despre dezvoltarea lumii cu puţin înainte de revenirea lui Cristos?

Nu putem examina toate pasajele biblice care au legătură cu acest subiect, dar câteva dintre ele vor da o imagine clară. Primul vine din partea singurului şi unicului mare Profet pe care Dumnezeu L-a trimis Israelului şi lumii, Domnul nostru Isus Cristos. El i-a învăţat pe discipolii Lui despre vremurile când El ca Fiu al Omului va reveni:

„Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului“ (Lc.17:26-30).

Domnul spune aici că lumea în vremea sfârşitului va se-măna cu lumea existentă cu puţin timp înainte de potop. Oare a fost aceea o vreme de trezire, de convertire a mul-tor milioane? Ce spune Biblia?

„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pă-mânt şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău… Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ“ (Gen.6:5,12).

Exact aceasta va fi starea morală şi spirituală a omenirii când Se va întoarce Domnul – potrivit propriilor Sale cu-vinte nedezminţite! Nici vorbă de „trezire în masă“ şi „revărsare a Duhului Sfânt“ – ci apostazie în masă, ocul-tism şi rebeliune clară împotriva lui Dumnezeu. Aşa cum a fost în zilele lui Noe, majoritatea copleşitoare a oame-nilor îşi vor bate joc de predicatorii dreptitudinii [confor-mării cu standardul divin] şi-şi vor împinge nebunia pă- cătoasă până la un punct în care mânia lui Dumnezeu nu va mai fi reţinută, ci trebuie să fie turnată peste răufăcă-tori.

Domnul nostru mai spune că vremurile de pe urmă vor fi ca zilele lui Lot, care a fost nevoit să vadă comise toate lucrurile rele şi perversiunile morale ale sodomiţilor. Printre ei nu s-au putut găsi nici măcar zece oameni drepţi, altfel oraşul ar fi putut fi salvat. Oare nu trăim timpul când vedem „renaşterea“ păcatelor Sodomei la scară foarte mare? Oare nu este adevărat că nu numai lu-mea, ci şi faţada exterioară a „creştinătăţii“ păgâne se în-dreaptă rapid spre căile stricate ale Sodomei? Sfârşitul acestor lucruri va fi mânia lui Dumnezeu şi nu „vindeca-rea naţiunilor“!

De aceea, Biblia ne învaţă foarte limpede că lumea va fi plină de fărădelege şi păcate perverse în zilele de pe ur-mă, şi cei mai mulţi dintre oameni nu se vor pocăi (cf. Ap.9:21; 16:9-11). 2.Tesaloniceni 2:7-9 arată că fărădele-gea creşte în final şi că-şi va avea punctul culminant când va veni Anticristul. În 2.Tesaloniceni 1:7-9 găsim că Domnul Isus, când va reveni pe pământ, va trimite jude-cata asupra tuturor celor care nu ascultă de El:

„Şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu înge-rii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui“.

De asemenea, în Apocalipsa 18:23 Cuvântul lui Dumne-zeu spune că Prostituata Babilon a înşelat toate naţiunile prin vrăjitoria ei. Cum este posibil lucrul acesta când toa-te naţiunile s-au convertit? Ştim, desigur, că va exista un timp când toate naţiunile se vor converti, dar va fi doar o rămăşiţă purificată a naţiunilor în Regatul Mesianic după marile judecăţi ale lui Dumnezeu, şi nu în epoca Biseri-cii, când există doar o mică minoritate salvată din naţiuni.

b) Biserica în vremurile de pe urmă: triumf sau decădere?

Învăţătorii şi profeţii penticostali şi carismatici pretind frecvent că vremea sfârşitului este timpul triumfului şi creşterii uriaşe pentru Biserică. Echipată cu apostoli, cu profeţi, cu daruri supranaturale şi cu plinătatea Duhului, se presupune că trebuie să vedem milioane de creştini convertiţi recent dând năvală în Biserică. Se spune că ea este capul, nu coada. Ea va învinge chipurile forţele întu-nericului şi le va arunca în Adânc, eliberând prin aceasta masele de asuprire. Ea va restabili Regatul lui Dumnezeu pe pământ.

Dar când consultăm Biblia şi studiem învăţăturile apos-tolilor inspiraţi ai lui Isus Cristos pe această temă, vedem o imagine care este total diferită de cea de mai sus. Din nou, nu putem acoperi toate pasajele biblice relevante, dar ne vom concentra asupra a două profeţii inspirate privind situaţia Bisericii în zilele de pe urmă:

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudă-roşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţu-mitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduple-caţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtea- ză-te de oamenii aceştia“ (2.Tim.3:1-5).

Aici vedem că vremurile de pe urmă nu sunt vremuri de triumf şi etalare a puterii pentru adevărata Biserică. În loc de aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că aceste vremuri vor fi periculoase, grele şi grave. Motivul princi-pal dat în pasajul nostru este predominarea şi influenţa unor oameni din creştinătate care trăiesc ca păcătoşii din Romani 1 – dar pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, credincioşi adevăraţi!

Ei au o formă, o înfăţişare exterioară de evlavie sau tea-mă de Dumnezeu, dar îi neagă puterea şi însăşi esenţa! Ei sunt creştini falşi care nu au Duhul Sfânt, nu au nicio dorinţă să asculte de Dumnezeu, nicio mentalitate spiri-tuală, ci sunt deschişi pentru orice erezie şi învăţătură greşită, şi tind să tragă în jos Biserica în sfera acestei lumi.

A doua profeţie inspirată se găseşte în a doua Scrisoare către Timotei – o Scrisoare foarte importantă de studiat pentru credincioşii adevăraţi în zilele de pe urmă!

„Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufe-re învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite“ (2.Tim.4:3-4)

Aici ni se prezice o a doua trăsătură tipică a creştinătăţii din vremea sfârşitului: cei care îşi zic creştini nu vor su-porta învăţătura sănătoasă a Bibliei. Lor nu le place învăţătura apostolilor despre pocăinţă, credinţa în Cristos, spiritul de sacrificiu şi faptul de a fi crucificat cu Cristos, renunţarea la lume şi la poftele ei, etc. De fapt, ei vor nega aceste adevăruri, deoarece îi împiedică să trăiască după placul lor.

Ei îşi vor întoarce conştient urechile de la adevăr – un act foarte serios de îndepărtare de Dumnezeu şi de credinţă! Această atitudine depravată faţă de adevăr este baza pen-tru forţele înşelării din vremea sfârşitului de a-i orbi pe acei creştini falşi; ei vor cădea pradă înşelărilor puter-nice, pentru că n-au primit iubirea adevărului:

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierză-rii, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lu-crare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nele-giuire, să fie osândiţi“ (2.Tes.2:9-12).

Acest pasaj biblic este de importanţă fundamentală pen-tru înţelegerea biblică a mişcării penticostalo-carismatice. Aceleaşi principii care operează în vremea sfârşitului când va fi dezvăluit Anticristul operează şi astăzi. Mulţi creştini falşi care au respins adevărata evanghelie a lui Cristos şi preferă basme în loc de învăţătura sănătoasă a lui Dumnezeu (2.Tim.4:3-4) se vor întoarce spre profeţii şi învăţătorii falşi din mişcarea penticostalo-carismatică, care este, de fapt, o mişcare aflată pe punctul de a pregăti venirea Anticristului, aşa cum vom vedea mai târziu.

Întrucât aceşti oameni resping adevărul divin, care îi în-deamnă să se pocăiască şi să-şi predea viaţa lui Cristos, ei îi vor îmbrăţişa cu înflăcărare pe profeţii şi învăţătorii falşi care le spun basme – istorii inventate şi învăţături fanteziste, imaginare care le permit să trăiască în păcat şi erezie. Aceşti învăţători falşi sunt plătiţi bine pentru pre-dicarea unui mesaj care gâdilă plăcut urechile ascultăto-rilor: „Dumnezeu îţi binecuvântează căile; Dumnezeu este prietenul tău; Dumnezeu îţi dă sănătate, bogăţie şi putere“. Aceasta este o judecată divină (1.Pt.4:17); aceşti oameni sunt înrobiţi de înşelăciunile puternice pentru că au respins adevărul care să-i facă liberi.

O a treia profeţie trebuie văzută în context cu acestea două, şi ea arată forţele spirituale care declanşează ten-dinţele puternice ale înşelării în Biserica din vremea sfârşitului:

„Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor“ (1.Tim.4:1-2).

Aici avem în vedere şi vremurile de pe urmă şi, după cum vedem, cauza ascunsă pentru toate ereziile şi învă-ţăturile false din Biserică este activitatea demonilor, a duhurilor înşelătoare care îi duc pe oameni în rătăcire prin puteri, viziuni false, vise, semne şi minuni, dar şi prin doctrine inventate cu iscusinţă care pervertesc învă-ţăturile Bibliei şi îi duc pe oameni pe calea lată.

Aceasta confirmă din nou învăţătura din 2.Tesaloniceni 2:9-11, deoarece puterile lui Anticrist şi puternicele înşe-lări au în mod clar o natură demonică. Această profeţie face în mod evident aluzie la începuturile Bisericii Ro-mano-catolice din v. 3, dar se poate aplica oricărui alt curent eretic din Biserica lui Dumnezeu; ea are o rele-vanţă specială pentru mişcarea penticostalo-carismatică, unde aceste duhuri înşelătoare operează mai făţiş şi mai masiv decât în multe alte erezii.

Biblia ne învaţă că erezia şi eroarea vor experimenta o creştere rapidă în vremea sfârşitului; de fapt, această creştere nenaturală, distructivă este asemănată în Cuvân-tul lui Dumnezeu cu cea a celulelor canceroase:

„Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena [cancerul]. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet“ (2.Tim.2:16-17).

„Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi“ (2.Tim.3:13).

Când luăm împreună aceste profeţii şi le comparăm cu doar câteva aluzii din Noul Testament (de ex. 2.Pt.2:1-2; 3:3; Iu.1:17-19; 1.Pt.4:17; Fap.20:29-30), putem trage în siguranţă concluzia că apostolii ne învaţă chiar opusul a ceea ce ne spun profeţii falşi carismatici de azi. Situaţia Bisericii din vremea sfârşitului va fi mai degrabă precară; vor exista multe înşelări şi învăţături greşite, mulţi creş-tini falşi şi învăţători falşi, iar credincioşii sănătoşi vor avea de luptat ca să ţină adevărata cale a lui Cristos. Ei vor avea doar puţină putere (Ap.3:8).

Noul Testament nu ne învaţă nicăieri că vor exista apos-toli sau profeţi noi, ori semne şi minuni spre sfârşitul epocii Bisericii; în loc de aceasta, el ne avertizează ferm împotriva falşilor apostoli (2.Cor.11:13; Ap.2:2), falşilor profeţi (Mt.7:15-23; 24:11,24; 1.Io.4:1; Ap.19–20), falşi-lor învăţători (1.Tim.4:1-2; 2.Tim.4:3-4; 2.Pt.2:1; 1.Io.2: 18-26; 2.Io.1:7-11) şi falselor semne şi minuni (Mt.24: 24; 2.Tes. 2:9; Ap.13:13-14; 16:14) din vremea de pe urmă.

c) Profeţia lui Ioel: Peste cine va fi revărsat Duhul?

Una dintre principalele dovezi biblice pentru învăţăturile mişcării penticostalo-carismatice pare să fie măreaţa profeţie a lui Ioel din Vechiul Testament, unde s-a profe-ţit pentru vremea sfârşitului o revărsare a Duhului Sfânt „peste orice carne“. Această profeţie este citată foarte des de penticostali pentru a arăta că aşteptarea de către ei a marii treziri este justificată biblic. Dar oare aşa stau lucrurile? Ce spune de fapt profetul? Cine va primi în definitiv acea revărsare a Duhului lui Dumnezeu?

Să citim acest text important:

„După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.
Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul“ (Ioe. 2:28-32).

La prima vedere, cineva ar putea spune: penticostalii au un argument aici! Cuvântul spune că Duhul va fi revărsat peste orice carne! Aceasta înseamnă evident că în cele din urmă toţi oamenii de pe pământ vor primi Duhul în vremea sfârşitului! Aproape toţi penticostalii şi carisma-ticii înţeleg în felul acesta acest text; ei afirmă că toţi oamenii vor fi într-o zi umpluţi cu Duhul lui Dumnezeu, şi lucrul acesta este subliniat de zeci de „viziuni“ şi „re-velaţii“ care arată milioane şi milioane de oameni în lau-dă extatică, umplând stadioane şi locuri publice de mari dimensiuni, oraşe întregi care se „convertesc“ şi naţiuni întregi care sunt „vindecate de Duh“.

Trebuie însă să citim Cuvântul lui Dumnezeu cu mare atenţie şi precizie pentru a-i afla adevăratul înţeles. Un lucru deosebit de important este să citim şi să interpretăm Scripturile în contextul lor şi nu scoase din context. De aceea, vom citi textul încă o dată, dar vom include de data aceasta versetele precedente şi următoare:

„Veţi mânca şi vă veţi sătura, şi veţi lăuda Numele Dom-nului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi, şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară! Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi po-porul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii“ (Ioe.2:26-28).

Acum, când includem versetele care precedă mesajul nostru, înţelegem mai limpede cine va primi în realitate Duhul Sfânt în zilele de pe urmă: poporul Israel! Este absolut clar cine sunt fiii voştri şi fiicele voastre – fiii şi fiicele rămăşiţei temătoare de Dumnezeu din poporul Israel ales cândva, care vor fi acceptaţi să fie din nou poporul lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, când Biserica va fi răpită şi luată la cer.

Dar de ce spune Dumnezeu: „peste orice carne“? Acum, dacă studiem Vechiul Testament, dispensaţia Legii, vom realiza că sub Lege nu orice credincios sau israelit temă-tor de Dumnezeu a primit Duhul lui Dumnezeu. Acest privilegiu a fost atunci doar pentru câteva unelte alese: conducători şi regi ca Moise şi David; mari preoţi temă-tori de Dumnezeu şi profeţi. Oamenii obişnuiţi ai lui Dumnezeu n-au primit Duhul în zilele acelea (cf. Num. 11:29).

Dar lucrul acesta se va schimba atunci când Israelul va fi acceptat din nou ca poporul lui Dumnezeu, când Noul Legământ va fi realizat pentru Israel. Atunci Dumnezeu Îşi va pune Duhul în inima fiecărui credincios (Ez.11:19; 36:26), aşa că atunci când Duhul va fi revărsat peste Israelul renăscut din vremea sfârşitului, El va fi revărsat nu numai peste preoţi şi profeţi, ci peste orice carne, adi-că peste toţi israeliţii convertiţi – fii şi fiice, bătrâni şi tineri, servitori şi servitoare. Acesta este singurul sens posibil al cuvintelor „peste orice carne“ din acest pasaj; e imposibil să includem masele de naţiuni păgâne în aceas-tă expresie, aşa cum vom vedea mai jos.

Această interpretare este confirmată de alte câteva profe-ţii din Vechiul Testament; vom cita doar două dintre ele (cf. şi Is.32:15; Ez.39:29):

„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale“ (Is.44:3).

„Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut“ (Zah.12:10).

De aici se vede limpede că revărsarea anunţată de profe-tul Ioel va fi peste poporul Israel convertit şi nu peste toate naţiunile. Dimpotrivă, versetele care urmează după această profeţie arată că în acelaşi timp naţiunile păgâne se vor confrunta cu o judecată aspră din partea Dom-nului:

„Căci iată că în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi strânge pe toate neamurile şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea“ (Ioe.3:1-2).

Modul în care apostolul Petru îl citează pe Ioel în Fapte 2:16-21 confirmă în esenţă acest punct de vedere. Petru nu spune: Aici găsiţi profeţia împlinită, ci spune pur şi simplu că revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii este de aceeaşi calitate ca cea prezisă de Ioel. De fapt, sem-nele din cer menţionate în Ioel 2:30-31 nu s-au împlinit în Ziua Cincizecimii, şi deci revărsarea poate fi interpre-tată doar ca o primă sau parţială împlinire, în timp ce îm-plinirea finală ori completă va trebui să aibă loc în zilele de pe urmă.

În Ziua Cincizecimii, Duhul a fost revărsat într-un mod asemănător celui care va avea loc în zilele de pe urmă, când se va face împlinirea completă a profeţiei lui Ioel. Duhul a fost revărsat numai peste evreii care invocau numele Domnului; Duhul a fost revărsat în Ierusalim şi a adus poporului lui Dumnezeu adevăratele daruri profeti-ce. Dar scopul acestei revărsări a fost total diferit de cel care va veni. În Ziua Cincizecimii, Duhul a venit ca să formeze Biserica lui Isus Cristos, Adunarea lui Dumne-zeu, un nou popor al lui Dumnezeu format din foşti evrei şi neevrei care urmau acum să devină un singur om nou în Cristos.

Duhul lui Dumnezeu a fost revărsat o singură dată peste Biserică; după promisiunea Domnului nostru, acest Duh al adevărului va rămâne pentru totdeauna cu Biserica; El va locui cu toţi credincioşii în dispensaţia Bisericii şi va fi în ei toţi (Io.14:16-18). Nu mai auzim niciodată de vreo promisiune că vor exista mai multe revărsări ale acestui Duh peste Biserică, deoarece El a fost revărsat odată pentru totdeauna în Ziua Cincizecimii şi va rămâne pentru totdeauna cu Biserica: „pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru“ (Ti.3:6).

d) Profeţii penticostali spun minciuni şi denaturează cuvintele Dumnezeului cel viu

Când comparăm „profeţiile inspirate“ ale taberei penti-costale şi carismatice şi învăţăturile lor cu Cuvântul pro-fetic cu adevărat inspirat al Scripturii (2.Pt.1:19-21), atunci se vede foarte limpede că există o contradicţie fun-damentală. O singură afirmaţie poate fi adevărată. Dacă dăm dreptate carismaticilor, trebuie să fie o mare revăr-sare a Duhului în zilele de pe urmă peste toate popoarele, şi miliarde se vor converti înainte ca Domnul Isus să Se întoarcă. Dacă dăm dreptate Bibliei, atunci va fi fărăde-lege, păcat sodomit din abundenţă şi mişcare anti-creştină în lume, iar Biserica va fi dominată de erezii, falşi profeţi şi pseudo-credincioşi – va fi o mare apostazie în loc de o mare trezire!

Acum, cine are dreptate? Putem să dăm crezare doar uneia dintre variante. Desigur, fiecare credincios adevărat ar trebui să accepte învăţătura Bibliei şi să respingă teo-riile deşarte ale falşilor profeţi penticostali. Am văzut în cazul profeţiei lui Ioel că falsele învăţături ale carisma-ticilor pot fi păstrate numai dacă se denaturează adevă-ratul înţeles al Cuvântului lui Dumnezeu. Falşii profeţi din zilele de pe urmă comit astfel acelaşi păcat ca falşii profeţi din străvechiul Israel, despre care Domnul a fost nevoit să spună:

„Prorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! ,Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul‘. ,Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?‘ ,De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele‘. ,Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu‘. ,Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul‘. ,Dacă poporul acesta sau un proroc sau un preot te va întreba: ,Care este ameninţarea Domnului?‘ să le spui care este această ameninţare: ,Vă voi lepăda, zice Domnul‘. ,Şi pe prorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: ,O ameninţare a Domnului‘, îl voi pedepsi, pe el şi casa lui! Aşa să spuneţi însă, fiecare aproapelui său, fiecare fratelui său: ,Ce a răspuns Domnul?‘ Sau: ,Ce a zis Domnul?‘ Dar să nu mai ziceţi: ,O ameninţare a Domnului‘, căci cuvântul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci astfel cuvintele Dumnezeului Cel viu, cuvintele Domnului oştirilor, Dumnezeului nostru!“ (Ier.23:28-36).

3. Păziţi-vă de falşii profeţi din zilele de pe urmă!

Am văzut până acum că învăţăturile taberei penticosta-lo-carismatice sunt contrare Bibliei şi descriu o trezire ilu-zorie în masă în zilele de pe urmă. Biblia îi demască pe aceşti oameni ca profeţi falşi şi învăţători falşi. Dar Bi-blia are mai multe de spus despre această mişcare – şi acestea sunt pasaje biblice care rareori sunt luate în serios sau explicate de carismatici. Biblia ne avertizează frec-vent şi serios în privinţa unei influenţe puternice a falşilor profeţi înşelători din vremea sfârşitului, şi ar trebui să privim mai cu luare aminte la aceste avertizări.

a) Avertizarea contra falşilor profeţi din Matei 24

Mai întâi de toate, ar trebui să privim la importanta cu-vântare a Domnului nostru de pe Muntele Măslinilor, unde El îi învaţă pe discipolii Săi despre vremea sfârşi-tului, momentul glorios când El, Fiul Omului, va veni în putere şi glorie ca să-Şi instaureze Regatul. Perioada de dinaintea acestui mare eveniment va fi caracterizată de anumite trăsături, iar unul dintre ele, cel mai proeminent, va fi activitatea falşilor profeţi:

„El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: ,Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acesta?‘ Drept răspuns, Isus le-a zis: ,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ,Eu sunt Cristosul!‘ Şi vor înşela pe mulţi.
Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foa-mete şi ciumă. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit…
Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte“ (Mt.24:3-13,24-25).

În acest pasaj foarte important, Domnul arată anumite trăsături caracteristice ale zilelor de pe urmă. Ar trebui să observăm că aici se include timpul când Biserica va fi pe pământ, dar şi timpul de după aceea când va veni Anti-cristul, când va avea loc Marea Strâmtorare, iar rămăşiţa din Israel se va întoarce la Dumnezeu. Aceste caracte-ristici din vremea sfârşitului vor lua forma unor dureri ca cele de la naşterea unui copil (acesta este sensul cuvân-tului „dureri“ din Mt.24:8). Aceasta înseamnă: manifes-tările cum ar fi falşii profeţi, războaiele, foametea, etc. vor avea loc cu intensitate şi frecvenţă crescândă pe mă-sură ce se apropie sfârşitul.

De fapt, prima şi cea mai proeminentă trăsătură pe care o menţionează Domnul nostru ca fiind caracteristică a zile-lor de pe urmă este înşelarea: „Drept răspuns, Isus le-a zis: ,Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva‘“ (v. 4). Această înşelare din vremea sfârşitului va avea o mască creştină. Falşii profeţi vor veni în numele lui Cristos şi vor vorbi la persoana întâia, ca şi cum Cristos ar vorbi prin ei: „Eu sunt Cristosul“. Avertizarea împotriva lor este repetată de două ori în textul nostru – un fenomen foarte rar, care arată cât de mare e pericolul. „Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi“ (v. 11). „Căci se vor scula Cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi“ (v. 24).

Prin urmare, avem avertizarea Domnului nostru iubitor că, în zilele de pe urmă, în Biserică se vor răspândi falşi profeţi şi false semne şi minuni, întrucât cel rău încearcă să-i înşele pe copiii lui Dumnezeu şi să-i ducă pe o cale greşită.

b) Cum să-i detectăm pe falşii profeţi: Matei 7

Dar avertizările privind aceşti falşi profeţi intră şi mai în amănunt. În Matei 7, Domnul nostru Cristos ne dă o lec-ţie despre falşii profeţi, şi am face bine să-i dăm atenţie.

„Păziţi-vă de prorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bu-ne este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu orişicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!‘ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ,Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?‘ Atunci le voi spune curat: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege‘“ (Mt. 7:15-23).

Aici avem mai multe indicii de care ne vom ocupa în cele ce urmează:

1. Mai întâi de toate, să observăm ce este în Scriptură un profet fals. În originalul grec al Noului Testament, numele înseamnă „profet mincinos, înşelător“. Prin urmare, el pretinde că este profet, dar e un falsificator şi spune minciuni copiilor lui Dumnezeu. Acum, ce este un profet adevărat în Biblie? E un vorbitor ales, sfinţit al lui Dumnezeu Însuşi, care nu spune propriile sale cuvinte, ci transmite înseşi cuvintele Domnului care l-a trimis. Un profet adevărat este un mesager inspirat al lui Dumnezeu. Un profet fals e o persoană care pozează drept mesager al lui Dumnezeu şi pretinde că are un nou cuvânt din partea lui Dumnezeu, dar în realitate spune minciuni şi viziuni false; el e un vorbitor al lui Satan care îi duce în rătăcire pe copiii lui Dumnezeu.

2. În al doilea rând, Domnul nostru ne avertizează în privinţa camuflajului perfect al acestor profeţi. Ei vin la copiii lui Dumnezeu în haine de oi, adică dau impresia că sunt credincioşi adevăraţi, născuţi din nou, copiii lui Dumnezeu, oi ale Bunului Păstor. De fapt, mulţi dintre ei par să fie oameni fascinanţi ai lui Dumnezeu, plini de putere, însoţiţi de semne şi minuni, oameni care par să fie din punct de vedere spiritual cu mult deasupra copilului obişnuit al lui Dumnezeu. Dar Domnul nostru ne mai dezvăluie faptul că toate acestea nu sunt decât o aparenţă, o faţadă frumoasă cu o realitate total diferită înapoia ei. În inima lor, ei au întuneric, lipsă de integritate, sete de putere. Ei sunt nişte lupi răpitori care vor să înhaţe adevăratele

oi (cf. Fap.20:29).

3. În al treilea rând, Domnul nostru ne arată cum să detectăm aceşti lupi în pofida camuflajului inteligent, dar nu în principal prin vorbirile şi istoriile pe care le spun. Un bun înşelător va spune în predicile sale cam 80% din adevărul biblic şi-l va amesteca cu 20% erezie mortală. În unele cazuri, când înşelarea este foarte vicleană, s-ar putea să fie 90% adevăr şi 10% erezie. Cu toate acestea, rezultatul final este eroare şi distrugere, nu edificare. Da-că doreşti să-i detectezi pe aceşti înşelători, mai întâi va trebui să testezi rodul mesajelor şi lucrării lor. Dacă rodul este rău, adică duce la erori doctrinare, păcatele personale şi schisme, atunci pomul însuşi e rău. Chiar dacă unele dintre roadele lui pot părea bune, în realitate sunt otrăvit. Trebuie să verifici dacă pomul este rău, apoi să respingi chiar şi acele roade care par să fie inofensive şi delicioase (cf. Gen.3:6). Să nu uităm că niciodată nu vor ieşi roade bune dintr-un pom rău!

4. În al patrulea rând, Domnul nostru ne arată un indiciu decisiv pentru detectarea falşilor profeţi prin pasajul as-pru care ne arată sfârşitul lucrării lor lăudăroase de fer-mecare. În v. 22-23 vedem cum aceşti lucrători ai diavo-lului vor veni la Domnul şi vor spune: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?“ Domnul, Cel care cunoaşte inimile, le va răspunde atunci: „Atunci le voi spune curat: ,Niciodată nu v-am cunoscut; depăr-taţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege‘“. Dar aceste versete nu ne arată doar sfârşitul înfiorător al acestor oameni care s-au declarat singuri profeţi, ci ve-dem şi că există trei caracteristici centrale ale falsei „lucrări“ a profeţilor înşelători din vremea sfârşitului: Ei profeţesc în numele lui Cristos, scot demoni în numele lui Cristos şi fac semne şi minuni mari în numele lui Cristos.

c) Demascarea mişcării pseudo-profetice din zilele de pe urmă

Dacă luăm învăţăturile Domnului nostru în totalitatea lor şi le luăm în serios ca profeţie inspirată care va ajunge să se împlinească, atunci trebuie să ne aşteptăm în zilele de pe urmă la o mişcare influentă a falşilor profeţi, care aduc mesaje nebiblice în numele lui Cristos şi a căror lucrare este caracterizată de profeţie, de scoaterea demonilor şi facerea unor minuni mari. Acum, dacă ne uităm la istoria Bisericii în ultimele două secole, vom găsi o singură mişcare mare care prezintă toate aceste trei caracteristici ale falşilor profeţi, şi aceasta este cea a mişcării penticostalo-carismatice!

Mişcarea penticostalo-carismatică este cea care se laudă cu profeţii ei ca primind revelaţii noi de la Dumnezeu pentru vremea sfârşitului şi se laudă că fiecărui ins care a primit „botezul Duhului“ i se dă „darul profeţiei“ cu vise, viziuni şi voci interioare. Această mişcare este cea care se laudă cu capacitatea ei de a scoate demoni din fiecare creştin, din toţi necredincioşii şi chiar şi din locurile cereşti, din oraşe şi ţări întregi. Şi această mişcare e cea care se laudă cu minuni mari şi cu semne care se întâm-plă zilnic în mijlocul ei, ai cărei predicatori şi profeţi pretind că puterea mare a lui Dumnezeu lucrează prin ei (cf. Fap.8:9-10).

În secolele anterioare au existat mişcări similare la o sca-ră mai mică, cum ar fi montaniştii din secolele 3 şi 4 sau camisarzii din secolul 18, ori irvingiţii din secolul 19. În toate aceste mişcări, profeţiile s-au dovedit minciuni, iar rodul lor a fost înşelarea şi distrugerea. Dar niciuna dintre aceste mişcări de altădată n-a câştigat un impact asupra Bisericii comparabil cu această mişcare mare care a fost iniţiată la începutul secolului 20 în SUA. Dacă există vreo împlinire a anunţului profetic al Domnului nostru din Matei 24, atunci poate fi numai această mişcare care s-a răspândit în întreaga lume şi a pătruns în aproape fie-care ramură a Bisericii de pe pământ.

„Iată, că v-am spus mai dinainte“ (Mt.24:25) spune Domnul şi Stăpânul nostru. Dacă suntem pregătiţi să ascultăm de vorbele Sale şi să-I luăm în seamă avertiză-rile, să-I luăm în serios învăţăturile, îi putem detecta fără mare dificultate pe falşii profeţi din vremea sfârşitului. Dar mulţi creştini au fost deja otrăviţi de duhurile înşelă-toare ale mişcării, şi ei nu sunt în stare să vadă ce este evident; ei preferă să fie înşelaţi în loc să înfrunte adevă-rul care doare. Te afli cumva în această situaţie?

4. Originile şi esenţa mişcărilor penticostale şi carismatice

A mai rămas un punct care e lămurit de Cuvântul precis al adevărului, Cuvântul inspirat al Bibliei, cu condiţia să vedem legătura dintre diferitele mesaje şi învăţături ale Domnului din Scripturi. Acesta e un lucru pe care diavo-lul vrea să-l ţină în ceaţă, în semiobscuritate, astfel încât adevărul clar să nu fie făcut cunoscut copiilor lui Dumne-zeu.

Am văzut că întreaga mişcare a început cu „revărsarea Duhului“ şi am văzut de atunci nenumărate asemenea „revărsări“. Dar întrucât adevăratul Duh Sfânt a fost revărsat doar o singură dată peste Biserică, în Ziua Cinci-zecimii – cum trebuie să explicăm „revărsările“ penti-costale în zilele de pe urmă? Sau, cu alte cuvinte: Ce fel de duh a fost revărsat? Potrivit învăţăturii biblice, nu poate fi Duhul Sfânt. Dar atunci ce duh a fost?

a) Un duh înşelător este revărsat peste nişte oameni înşelaţi

Primele episoade ale „revărsărilor cu Duh“ penticostale au avut loc în America de Nord (Canada şi Statele Unite) în 1901 şi 1905. Destinatarii erau adepţi ai unor grupări extremiste ce făceau parte din aşa-numita „mişcare a sfinţeniei“ care proclama o „sfinţire completă“ ce eradica chipurile orice păcat, poftă sau dorinţă păcătoasă din inimă şi producea o „inimă curată“ şi perfecţiune fără păcat încă de aici de pe pământ. Această erezie a fost destul de răspândită în zilele acelea; ea îşi avea rădăcinile în învăţăturile lui John Wesley şi Charles Finney, printre alţii.

Unele dintre aceste grupări susţineau o „sfinţire în trei faze“ cu naşterea din nou ca primă fază, cu „sfinţirea întreagă“ ca a doua fază şi apoi „botezul în Duhul Sfânt“ ca a treia şi cea mai înaltă fază. Ei aşteptau o revărsare a Duhului potrivit lui Ioel şi o reînnoire a darurilor aposto-lice de profeţie şi minuni. Credincioşii posteau şi se ru-gau zile întregi pentru a primi acel „botez“ şi „revărsare“, şi după câtva timp era într-adevăr revărsat un duh; el se manifesta în profeţii, limbi, tremurat, transă şi inconşti-enţă, mişcări stranii şi necontrolabile, convulsii şi strigă-te, vindecări miraculoase.

Rodul acestui duh a fost un val nesfârşit de scindări de biserici şi grupări, şi o mulţime nenumărată de false pro-feţii care ulterior s-au dovedit minciuni, de minuni şi vin-decări înşelătoare, de lăcomie şi câştig murdar, de domi-nare şi manipulare a oamenilor prin pretinşi „profeţi“, „apostoli“ şi „păstori“. Trista istorie a dedesubturilor acestei mişcări ar umple cărţi întregi. Folosind criteriul Domnului nostru, se dovedeşte că a fost un duh fals cel revărsat atunci.

Iar când experimentăm judecata Domnului asupra învă-ţăturilor pe care le susţineau aceşti oameni înşelaţi, atunci putem înţelege judecata lui Dumnezeu care este cauza reală a acestei triste „treziri“ contrafăcute. Erezia „sfinţi-rii complete“ este discutată şi caracterizată în prima Scri-soare a apostolului Ioan:

„Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi“ (1.Io.1:8-10).

Falşii învăţători ai „sfinţirii complete“ susţineau exact ce spune Ioan aici; ei pretindeau că, potrivit „experienţei lor mistice“ nu mai aveau niciun păcat şi nu mai păcătuiau. Acum, Cuvântul lui Dumnezeu condamnă aceste învăţă-turi eretice cu cuvinte foarte aspre. Cei care spun aceste lucruri se înşală singuri, dar, şi mai grav de atât, Îl fac mincinos pe Dumnezeu, deoarece El afirmă limpede că în copilul lui Dumnezeu rămân carnea, poftele păcătoase şi păcatul până în ziua glorioasă când suntem transformaţi şi vom fi ca El (1.Io.3:2; Fil.3:20-21).

Acum putem înţelege mai bine de ce a permis Dumne-zeul pe care aceşti fanatici eretici L-au făcut mincinos să fie revărsat peste ei un duh de minciună şi o înşelare de-monică. Ei s-au întors de la învăţătura curată a Scripturii, de la adevărul biblic şi astfel au primit un duh mincinos, un duh care i-a înşelat şi mai mult şi i-a cufundat într-un sistem de învăţături greşite din care este foarte greu să scapi odată ce-ai ajuns sub influenţa lui.

Aceasta este în deplină concordanţă cu învăţătura din 2.Tesaloniceni, unde citim că, întrucât oamenii înşelaţi nu au primit iubirea adevărului, Dumnezeu le trimite înşelări puternice, astfel încât să creadă minciuna. Ei ajung sub influenţa lui Satan cu toată puterea, semnele şi minunile lui înşelătoare tocmai pentru că au întors spatele adevărului lui Dumnezeu. Ne amintim şi de cuvântul la fel de serios al apostolului Petru: „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?“ (1.Pt.4:17).

În Vechiul Testament avem un precedent grăitor şi im-portant pentru o asemenea revărsare a unui duh înşelător peste nişte oameni care au greşit. În Isaia 19:14 citim că Domnul a revărsat (sau amestecat) între egipteni un duh pervers (sau duh de ameţeală). În 2.Cronici 18:22 citim că Domnul l-a judecat pe regele nelegiuit Ahab permi-ţând ca un duh mincinos să-l înşele: „Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta“. O paralelă foarte izbitoare cu acţiunile duhului fals din mişcarea penticostală se află în Isaia 29:9-11:

„,Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi!‘ Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari. Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, proroci-lor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor. De aceea, toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citeas-că, şi-i zici: ,Ia citeşte!‘ El răspunde: ,Nu pot, căci este pecetluită!‘“

În acelaşi fel, duhul mincinos care formează şi conduce mişcarea penticostalo-carismatică îi face pe adepţii ei beţi şi orbi pentru adevăratele învăţături ale revelaţiei lui Dumnezeu, Cuvântul scris. Ei sunt în căutarea a tot felul de „profeţi“ dubioşi care le vând pseudo-revelaţiile lor fanteziste, dar devin orbi faţă de învăţătura sănătoasă a apostolilor. Ei cad pe pământ şi zac în extaz, crezând că primesc o „binecuvântare“ prin aceasta. Dar adevărata lor situaţie este prefigurată de cuvintele profetului Isaia:

„Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stă-pâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă. Toate mesele sunt pline de vărsături murdare, şi nu mai este niciun loc curat. – Ei zic: ,Pe cine vrea el să înveţe înţe-lepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţăr-caţi de curând, luaţi de la ţâţă? Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo‘. – Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acesta Domnul. El îi zicea: ,Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihneas-că; iată locul de odihnă!‘ Dar ei n-au vrut să asculte, şi pentru ei cuvântul Domnului va fi: ,Învăţătură peste în-văţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo‘, ca mergând, să cadă pe spate şi să se zdrobească, să dea în laţ şi să fie prinşi“ (Is.28:7-13).

b) Roadele nefaste ale unui duh fals

Aceasta ne conduce la al doilea punct pe care vrem să-l discutăm. În 1.Ioan 4:1 ni se porunceşte expres: „Prea-iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi“. Cum trebuie să punem la încercare duhurile profeţilor? Unii au crezut că aceasta înseamnă să invoci aceste duhuri şi să le porunceşti să se identifice sau să formuleze o mărturisire sănătoasă din punct de vedere doctrinar. Dar nu acesta este modul co-rect de a o face, şi el ne-ar putea dăuna.

Modul corect de a testa duhurile ni se arată în învăţătura din scrisorile apostolice. Noi credem că la aceasta se face aluzie în 1.Ioan 4:6, când apostolul Ioan subliniază că adevăraţii servitori ai lui Dumnezeu acceptă învăţătura sănătoasă a apostolilor: „Noi însă suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem du-hul adevărului şi duhul rătăcirii“. Prin urmare, trebuie să vedem dacă profeţii carismatici au ascultat cu adevărat de învăţătura apostolilor şi dacă au rămas lângă ea.

Lucrul acesta se face prin verificarea învăţăturilor lor cu ajutorul învăţăturilor Cuvântului lui Dumnezeu şi de ase-menea prin verificarea acţiunilor lor cu ajutorul învăţă-turii inspirate privind modul cum acţionează Duhul Sfânt în credincios. Am văzut deja că învăţăturile şi profeţiile falselor duhuri penticostale sunt contrare învăţăturii sănătoase a Domnului şi apostolilor Săi. Dar ce să spu-nem despre acţiunea şi efectele acelui duh? Putem oare să le verificăm şi să vedem ce fel de duh avem înaintea noastră?

Eu cred că putem, şi dacă comparăm învăţăturile Noului Testament privind roadele şi efectele Duhului Sfânt asu-pra credinciosului, putem concluziona în siguranţă că roadele duhului fals din mişcările penticostale şi carisma-tice îi adeveresc natura demonică. Vom menţiona aici doar trei puncte, întrucât dorim să tratăm mai pe larg acest subiect într-un alt capitol:

1. Adevăratul Duh al lui Dumnezeu are ca rezultat auto-controlul şi nu reacţiile nestăpânite: Duhul lui Dumne-zeu îl lasă totdeauna pe credincios să ia o decizie conşti-entă; El îi conduce şi uneori îi îndeamnă pe credincioşi să facă voia lui Dumnezeu, dar niciodată nu trece peste per-sonalitatea lor, nici nu-i privează de autocontrolul lor. De fapt, autocontrolul este o parte din rodul Duhului, ultimul menţionat în Galateni 5:22-23. Multe manifestări ale falsului duh penticostal arată că acest duh înşelător acţionează prin constrângere; el îi dirijează pe oameni fără voia lor şi adesea împotriva voinţei lor. De aceea în-tâlnim, mai ales în aşa-numita „binecuvântare de la To-ronto“, dar şi separat de ea, manifestări cum ar fi râsul nestăpânit, ţopăiala sau convulsiile nestăpânite, strigătele nestăpânite sau vorbirea nestăpânită în limbi, şi aşa mai departe. Acesta nu este niciodată Duhul lui Dumnezeu, despre care citim: „Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor“ (1.Cor.14:32).

2. Adevăratul Duh al lui Dumnezeu are ca rezultat cum-pătarea şi starea trează, nu beţia sau inconştienţa. Falsul duh penticostal îi aruncă adesea pe adepţii lui în inconşti-enţă; acesta n-a fost un fenomen nou al „binecuvântării de la Toronto“, dar a apărut încă de la începuturile acelei mişcări. Multe experienţe profund extatice ale acelui duh sunt asociate cu stări de transă, stări hipnotice, „beţie în duh“ sau inconştienţă, cum ar fi „căderea pe spate“ [slain in the spirit], acea manifestare cu reputaţie atât de proas-tă. Dar Duhul lui Dumnezeu nu are ca rezultat transa ori inconştienţa, ci „o minte sănătoasă“ (2.Tim.1:7). Persoa-na spirituală e îndemnată să vegheze (adică să stea trea-ză), să fie vigilentă şi lucidă (cf. Rom.13:11-14; 1.Cor. 15:34; 1.Cor. 16:13; Ef.5:14; 1.Tim.3:2; 1.Pt.4:7; 1.Pt.5: 8; Ap.3:2-3).

„Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îm-brăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii“ (1.Tes.5:5-8).

Stările speciale de „beţie spirituală“, care i-au făcut pe nişte carismatici proeminenţi să se declare drept „bar-mani“ ai duhului lor fals, în mod clar nu sunt în confor-mitate cu caracterul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, ci sunt produse de duhuri de înşelare din zilele de pe urmă (1.Tim.4:1). De aceea, în 2.Timotei 2:26 citim: „Şi, ve-nindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia“.

3. Adevăratul Duh al lui Dumnezeu Îl glorifică pe Dum-nezeu prin decenţă, nu prin comportare dezordonată sau indecentă. Falsul duh penticostal îi duce frecvent pe adepţii lui la o comportare care Îl dezonorează pe Dum-nezeu. Exemple dintr-o listă mult mai lungă ar include vorbirea în adunări împotriva ordinii lui Dumnezeu (1.Cor.14:26-40); comportarea nestăpânită ca animalele sau râsul ori strigatul fără autocontrol; încălcarea po-runcilor lui Dumnezeu pentru femei de a sta în tăcere şi de a nu-i domina pe bărbaţi, şi aşa mai departe (vezi cap. 2).

c) Creşterea ca un cancer a ereziei

Primul val al acestei înşelări din zilele de pe urmă a fost mişcarea penticostală. Ea şi-a avut originea în cercurile mişcării sfinţeniei, aşa cum am văzut, şi a fost curând de-tectată ca o aberaţie de către bisericile creştine fidele Bi-bliei. Mişcarea penticostală şi-a separat membrii de bise-ricile sănătoase şi a clădit o mişcare proprie, divizată rapid în zeci de sub-grupări orientate în marea majoritate spre propriii „apostoli unşi“ şi „profeţi unşi“ care adesea se condamnau unul pe altul şi susţineau că numai ei po-sedă inspiraţie divină. S-au format totuşi şi organizaţii mari, cum ar fi Assemblies of God [Adunările lui Dum-nezeu], Church of God [Biserica lui Dumnezeu] şi In-ternational Church of the Foursquare Gospel, care a fost fondată de femeia „apostol“ Aimée Semple McPherson.

Bisericile penticostale au fost o secţiune crescândă, dar izolată a creştinătăţii timp de vreo şaizeci de ani. În anii ’60 a avut loc o schimbare importantă, când un număr crescând de membri şi pastori ai Bisericilor Protestante (toate cu orientare teologică liberală) au primit „botezul penticostal în Duh“, şi ca urmare liderii liberali ai acestor Biserici au ajuns să tolereze şi chiar să încurajeze aseme-nea „mişcări de reînnoire“. Această dezvoltare fusese pregătită în anii ’40 şi ’50 de către nişte „vindecători“ interdenominaţionali precum Oral Roberts şi William Branham, prin eforturile lui Demos Shakarian şi ale orga-nizaţiei sale „Full Gospel Businessmen“ [Oamenii de afaceri ai evangheliei depline] şi în mare măsură prin eforturile lui David du Plessis, un predicator penticostal din Africa de Sud, care i-a influenţat pe conducătorii liberali ale unor Biserici ce făceau parte din „Consiliul Mondial al Bisericilor“ să-şi deschidă Bisericile pentru „botezul în Duh“. În anii ’60, această sămânţă coruptă a crescut şi prin influenţa unor oameni precum preotul episcopal Dennis Bennett, preotul luteran Larry Chris-tenson şi vindecătoarea prin credinţă Agnes Sanford.

Curând, „reînnoirea“ carismatică s-a răspândit în fiecare denominaţiune importantă din America, inclusiv Biserica Romano-catolică, începând cu 1967. Învăţăturile şi prac-ticile acestor grupări erau în esenţă aceleaşi cu cele ale vechilor penticostali, deşi în ele au fost integrate teologia liberală şi tradiţiile denominaţionale. Mişcarea a ajuns şi în Europa şi s-a răspândit în întreaga lume. Caracteristica specială a carismaticilor „clasici“ este că aleg să rămână în denominaţiunea lor în loc să formeze biserici separate. Ei se infiltrează în aceste denominaţiuni şi acţionează ca drojdia, răspândindu-şi astfel foarte eficient experienţa „botezului lor cu Duh“.

Reînnoirea carismatică catolică a devenit una dintre cele mai mari şi mai importante grupări din cadrul carismati-cilor clasici. Ei susţin că au vreo 120 de milioane de adepţi în 230 de ţări din toată lumea. Sunt recunoscuţi de ultimii trei papi şi promovaţi de membri de seamă ai ierarhiei romano-catolice, cum ar fi cardinalul Suenens şi predicatorul papei, R. Cantalamessa.

Pe lângă aceste mişcări denominaţionale de reînnoire, mai există un număr crescând de biserici carismatice independente şi denominaţiuni noi, precum Calvary Churches sau Vineyard Fellowship. Multe dintre acestea sunt deschise pentru învăţături eretice masive, de ex. mişcarea Cuvântul Credinţei (Kenneth Hagin); mulţi sunt predicatori ai falsei evanghelii a prosperităţii sau a ereziei „mărturisirii pozitive“. Aceşti carismatici independenţi sunt de obicei grupaţi în jurul unui lider „uns în mod special“ şi experimentează o creştere rapidă. Există şi foarte multe misiuni şi organizaţii para-bisericeşti caris-matice, cum ar fi „Youth With a Mission“ [în România, Tineri în misiune], canalele de televiziune carismatice PTL [Paul Crouch], etc. O organizaţie „evanghelistică“ de tristă faimă în Africa este cea a lui Richard Bonnke cu cruciadele ei de vindecări ţinute în căutarea sau exploa-tarea senzaţionalului.

În anii ’80 ai secolului 20, un „al treilea val al Duhului Sfânt“ a fost anunţat de unii carismatici, în special de John Wimber. Acest nou „val“ înşelător a fost îndreptat spre Bisericile evanghelice tradiţionale care fuseseră mai înainte mai puţin influenţate de învăţăturile şi practicile carismatice. S-au făcut eforturi deosebite de a exporta falsul duh carismatic la evanghelicii necarismatici, iar atractiva muzică carismatică, în special cântările de „lau-dă şi închinare“, funcţionează ca un eficient „deschizător de uşi“ în special printre credincioşii mai tineri.

Caracteristica ce-i deosebeşte pe carismatici de fraţii lor mai vârstnici, penticostalii, pare să fie aceea că mişcarea mai timpurie era încă influenţată de rădăcinile ei înfipte în mişcarea sfinţeniei şi a avut într-un fel un caracter mai conservator, în timp ce la carismatici se pot răspândi in-controlabil caracterul lumesc, laxismul moral şi chiar şi influenţe New Age şi ezoterice. Totuşi, cu succesul cres-când al carismaticilor, generaţia mai tânără de pastori penticostali pare să se fi adaptat foarte mult la colegii lor mai eficienţi, şi se poate observa pe scară tot mai largă o amestecare până la confundare a celor două curente.

d) Rolul crucial al mişcărilor penticostale şi carismatice în înşelarea Bisericii din vremea sfârşitului

Am văzut că valul penticostalo-carismatic creşte cu repe-ziciune în aceste zile de pe urmă. Dacă creşterea nume-rică şi succesul exterior ar fi un semn sigur al binecuvân- tării lui Dumnezeu, aşa cum cred mulţi, atunci carisma-ticii ar putea susţine pe drept cuvânt că sunt avangarda lui Dumnezeu. Dar am văzut deja că în vremea sfârşitului ceea ce creşte şi se răspândeşte ca un cancer este erezia şi abaterea de la credinţă (2.Tim.2:17). Pe de altă parte, des-pre rămăşiţa de credincioşi adevăraţi se spune că „are puţină putere“ (Ap.3:8). Prin urmare, creşterea acestor mişcări este conformă cu Scriptura, dar împlineşte aver-tizări precum cea din 2.Timotei 3:13: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi“. În vremea sfârşitului, falşii învăţători vor atrage mulţimi cu mult mai mari comparativ cu învăţătorii adevăraţi:

„În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpân, care i-a cum-părat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraz-nică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pri-cina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăco-mia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează“ (2.Pt.2:1-3).

Aceasta nu înseamnă că nu există credincioşi adevăraţi printre penticostali şi carismatici. Sunt convins că există câteva suflete care au crezut în Domnul Isus ca Salvator al lor şi care sunt copii adevăraţi ai lui Dumnezeu, deşi sunt înşelaţi de învăţăturile greşite şi de duhurile false din aceste mişcări. Pe de altă parte, faptul trist este că o ma-joritate, în bisericile carismatice adesea o foarte mare majoritate, a adepţilor nu arată dovezile biblice ale unei naşteri din nou şi ale salvării biblice. Aceasta se datorea-ză falsei evanghelii care se predică în aceste cercuri, fal-sului Isus care e venerat şi falsului duh care e la lucru (2.Cor.11:4; vezi cap. 2).

De ce are un asemenea succes această mişcare în mod vădit nebiblică? Ei bine, răspunsul este că ea e promovată de Satan, care o foloseşte ca să-i deschidă pe creştinii no-minali pentru venirea înşelării anti-creştine. Sunt trei efecte distrugătoare ale mişcării pe care diavolul le folo-seşte masiv în creştinătatea din zilele de pe urmă:

1. Mişcările penticostale şi carismatice îi conving pe oameni să considere revelaţiile false, experienţele şi sentimentele subiective mai importante decât Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Cuvântul inspirat al Scripturii este singurul nostru ghid sigur pentru credinţa şi viaţa noastră – acesta este principiul sănătos la care încă aderă cei mai mulţi credincioşi evanghelici – sau mai bine zis au obiş-nuit să adere înainte ca influenţele înşelătoare ale caris-maticilor să pervertească acest principiu. Ori de câte ori câştigă influenţă duhul fals al acestei mişcări, oamenii sunt subtil întorşi de la credinţa simplă în Scriptură. Ei se deprind să privească mesajele unor profeţi „unşi“, visele sau vocile inimilor lor înşelate un „Cuvânt al lui Dum-nezeu“ mai autentic şi mai de interes decât Biblia. Şi această plămădeală sau drojdie mistică este folosită de diavol ca să-i atragă pe mulţi creştini evanghelici departe de credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna (Iu.1:3).

2. Mişcările penticostale şi carismatice pregătesc oame-nii să accepte semne şi minuni ca o confirmare şi auten-tificare divină. Aceasta pregăteşte calea pentru nişte în- şelări şi mai mari care trebuie să vină când va apărea Anticristul pe scenă. Profeţii falşi ai acestei mişcări îi în-vaţă pe adepţii lor să-i accepte ca autorizaţi de Dumnezeu pe cei ce fac semne şi minuni. Acum, ştim că în punctul culminant al înşelării anticreştine Satan va folosi un super-profet ca instrument care va face cele mai uimi-toare semne şi minuni – pentru a-i seduce pe oameni să se închine Anticristului şi imaginii lui (cf. Ap.13:12-15; 2.Tes.2:8-12). Ori de câte ori vedem „vindecători prin credinţă“ carismatici proclamându-şi măreţele semne şi minuni, ar trebui să ne amintim că într-o zi o fascinantă vindecare miraculoasă îi va determina pe nişte oameni înşelaţi să se închine dragonului şi fiarei (Ap.13:3-4)!

3. Mişcările penticostale şi carismatice permit absorbţia multor creştini fideli Bibliei în mişcarea ecumenică şi în viitoarea religie mondială a Prostituatei Babilon. Este un fapt grăitor că o organizaţie liberală, ecumenică şi care renunţă la Cristos cum e Consiliul Mondial al Bisericilor a întâmpinat cu bucurie mişcarea carismatică. El o apre-ciază în cea mai mare măsură, deoarece vede bine că în faţa unor dezacorduri de netrecut între denominaţiuni în domeniul doctrinei, această „reînnoire“ bazată pe spiri-tualitate falsă, pe revelaţie falsă şi pe experienţă falsă poate fi o punte eficientă pentru a uni grupări foarte dife-rite. Şi chiar aşa stau lucrurile. Drojdia carismatică a realizat o unitate ecumenică nebiblică, în care baptişti şi pietişti înşelaţi dansează laolaltă cu teologi liberali, cu preoţi catolici, cu adepţi evanghelici ai creşterii Bisericii şi cu penticostali într-un sălbatic „dans al închinării“ în jurul unui viţel invizibil, toţi îmbătaţi cu duhul fals şi cu limbile, viziunile şi emoţiile lui.

Concluzie

Nu este nevoie să fim tulburaţi, apăsaţi sau descurajaţi de toate lucrurile pe care le-am auzit şi citit. Domnul nos-tru, când i-a învăţat pe discipolii Lui despre timpul sfâr-şitului şi despre pericolele lui, le-a spus: „Când vor înce-pe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apro-pie“ (Lc.21:28). Domnul Isus Cristos a câştigat victoria asupra lui Satan şi a duhurilor lui înşelătoare. Domnul a promis: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui“ (Mt.16:18). Prin urmare, nu este nevoie să fim îngrijoraţi în legătură cu aceste lucruri.

Totuşi, responsabilitatea noastră este să păstrăm învăţă-tura sănătoasă pe care ne-a dat-o Domnul nostru prin apostolii Săi. Domnul ne va păzi şi ne va călăuzi nevătă-maţi prin aceste vremuri de pe urmă cu toate pericolele lor. Dar partea noastră este să rămânem în strânsă comu-niune cu El şi să-I păzim Cuvântul. El îi va ocroti pe cei care sunt fideli. Vrei să faci şi tu parte din rămăşiţa Sa fidelă care învinge şi va primi cununa? Se cere un preţ în aceste zile să-I păzeşti Cuvântul, să păzeşti credinţa şi sfinţenia şi să trăieşti ca fiind crucificat şi înviat cu Cris-tos – dar răsplata va fi minunată.

Să privim la Isus, autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre (Evr.12:2)! Să stăm departe de falşii profeţi din vremea sfârşitului şi în loc de aceasta să dăm atenţie Cu-vântului profetic al Bibliei, „ca la o lumină care strălu-ceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre“ (2.Pt.1:19)! Să rămânem cu turma cea mică a credincio-şilor adevăraţi, cu „aceia“ (2.Tim.2:22), cu mica rămăşiţă fidelă din Biserica aflată în zilele de pe urmă, despre care este scris: „Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu“ (Ap. 3:8). Domnul să ne păzească şi să ne dea tăria de a persevera până la sfârşit!

„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Cristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin“. (Iuda 1:24-25)

print